True story

Jessy, prima lectie

O pasiune veche si impamantenita m-a determinat sa deschid acest blog, iar acum va voi impartasi sursa acestei pasiuni. Sursa si beneficiarul principal al acestei pasiuni este un BRAC GERMAN de vreo 11 anisori (70 in ani umani), o fetita pe nume Jessy, care m-a ales cand eram in clasa a 9-a la liceu si nu stiam despre caini decat ca dau din coada.

Povestea este lunga, dar ma voi rezuma la esential. Urmand o idee romantata despre plimbari lungi pe dealuri cu cainele de vanatoare la picior, am vrut sa aleg un alt pui din cei fatati de un SETTER IRLANDEZ care a stationat in viata nostra vreo saptamana pana am decis ca nu e momentul sa luam un caine. Taticul puilor era un BRAC GERMAN cu un cap mai mare decat mine (cand statea in 2 labe cocotat pe gard, evident). Cu promisiunea unui pui al Bellei cand o veni fericitul eveniment, m-am hotarat eu sa iau un SETTER IRLANDEZ maro, un baietel pe care sa il numesc Connor - asa vazusem eu la TV.

Zis si facut! Si m-am intors acasa cu o fetita cu trasaturi de BRAC GERMAN, neagra si speriata.

Carevasazica si prin urmare, concluziunea acestei lungi introduceri este: nu ne alegem noi cainii. Nici cand credem ca stim ce vrem. Dovada o face nasul umed care se baga in usa ori de cate ori se invarte cheia de dinafara. Si s-a tot bagat, 11 ani de zile...